Ziua Naţională a României este pe 1 Decembrie. Dată a fost stabilită prin promulgarea Legii nr. 10 din 31 iulie 1990, de către fostul preşedinte Ion Iliescu. Atunci ea a fost adoptată atât ca zi naţională, cât şi ca sărbătoare publică la noi în ţară. De ce tocmai această zi? Pentru că aminteşte de unul dintre cele mai importante momente din istoria ţării. Este vorba despre Marea Adunare de la Alba Iulia, din anul 1918, când s-a votat unirea Transilvaniei cu România. Să vedem și câteva curiozități despre ziua de 1 decembrie.
Marea Unire de la 1918 – Cum a avut loc
Trebuie menţionat mai întâi că, pe 27 martie 1918, iar apoi pe 28 noiembrie 1918, organele reprezentativă ale Basarabiei şi ale Bucovinei au votat unirea. Acest lucru a dus apoi la convocarea Adunării Naţionale a Românilor, la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1918. Ea s-a încheiat, prin vot unanim, cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România. Cu alte cuvinte se decisese ca Maramureşul, Crisana şi Transilvania să se unească cu România, dar fiecare să-şi păstreze autonomia locală, şi să fie egalitate între religii şi naţionalităţi.
În perioada 1866-1947, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită pe 10 mai. Această zi marca depunerea jurământului de către prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. Tot pe 10 mai fusese proclamată şi independența României (în anul 1877). Data de 10 mai a fost luată în considerare drept zi naţională până în anul 1947.
Odată cu abdicarea regelui Mihai I, pe 30 decembrie 1947, a fost adoptată legea prin care era proclamată Republica Populară Română, iar ziua de 23 august a înlocuit-o pe cea de 10 mai. Data de 23 august făcea referire la ziua insurecţiei armate antifasciste, adică atunci când s-au întors armele împotriva Germaniei, iar guvernul condus de Ion Antonescu a fost arestat. Cu alte cuvinte, vorbim despre revoluţia populară din România.
De asemenea, ziua calendaristică de 1 decembrie este una dintre cele 15 zile libere pe anul 2021. Anul viitor cele 15 zile libere oferite de la stat vor pica 8 în weekend și 7 în timpul săptămânii. În România sărbătorile legale au statut de zile nelucrătoare declarate prin lege, doar dacă acestea se regăsesc în timpul săptămânii. În sărbătorile legale nu se lucrează. Totuși, dacă prestați în unele unități în care lucrul nu poate fi întrerupt, veți primi un liber la alegere în timpul săptămânii în următoarele 30 de zile de la ziua pe care ați lucrat-o.
Curiozităţi despre ziua de 1 decembrie
Iată un top al celor mai interesante curiozităţi referitoare la data de 1 decembrie:
- Perioada a fost marcată de epidemia de gripă. Poate de aceea, unii aveau la gât mărgele făcute din usturoi, menite să-i protejeze. Pe atunci făceau ravagii şi tuberculoza, febra tifoidă şi tusea convulsivă.
- Oamenii au ajuns la Alba Iulia cu sania, trenul şi căruţa. Cei mai înstăriţi au călătorit cu trăsura.
- La acea vreme, în Alba Iulia erau numai două hoteluri (Europa şi Hungaria), iar populaţia număra 10.000 de locuitori.
- Adunarea a fost organizată în numai 10 zile. În ciuda timpului aşa scurt, succesul politic a fost garantat.
- Unicele imagini din ziua de 1 Decembrie 1918 ne-au fost lăsate de Samoil Mârza, abia întors de pe frontul italian al Primului Război Mondial. Tânărul, în vârstă de 32 de ani, avea cu el un aparat de fotografiat. El a făcut cinci clişee: două de la tribuna oficială şi trei de masă. Acestea au servit drept o dovadă în plus adusă de delegaţia română în cadrul Conferinţei de Pace de la Versailles.
- Transilvania a fost reprezentată de 1.228 oficiali, care acopereau arii vaste (social, geografic, religios, politic, profesional).
- În jur de 1.500 de persoane au fost în sală când s-a votat. Toate au avut nişte „credenţionale”, adică nişte împuterniciri, iar pe baza lor au primit legitimitaţii pentru a intra în sală.
- Rezoluţia Unirii a fost citită la ora 12, în plenul Adunării, de către Vasile Goldiș. Manuscrisul original al actului fundamental se găseşte la Muzeul Naţional al Unirii.
- Informaţiile despre ce se întâmpla în sală erau transmise periodic audienţei, formată din peste 100.000 de oameni. Toţi aceştia se aflau în zona parcului din fața Catedralei Încoronării.
- Episcopii Miron Cristea, Iuliu Hossu şi avocatul Aurel Vlad au vorbit, doar afară, maselor de oameni imense.
- Printre cei mai numeroşi s-au aflat minerii. Erau recunoscuţi uşor în mulţime, datorită lămpilor şi fanfarelor care îi însoţeau în trenuri.
- Data de 1 decembrie marchează parțial crearea României Mari. De ce? Pentru că, atunci, numai Transilvania s-a unit cu România. Celelalte provincii au făcut-o în alte date (Basarabia – 27 martie 1918, Bucovina – 28 noiembrie 1918).
Ştiai că… pe 1 decembrie, nu doar România are ziua naţională? În afară de ţara noastră, mai este Republica Centrafricană.